„Doamnă, aveți cancer, ce nu e clar?” Mai multe femei se plâng de atitudinea inumană a medicului de la Institutul Oncologic care a refuzat să primească la consultație o pacientă

Cazul Veronicăi Petrache a ajuns în vizorul public, după ce aceasta a povestit pentru Pro TV, că i s-a refuzat asistența medicală, deși i-a fost depistată la colul uterin o formă precanceroasă, ce necesita intervenție chirurgicală.

Veronica a ajuns la onco-ginecologul Neonila Casian printr-o recomandare de la un alt medic ginecolog. Prima ei vizită a fost programată la telefon direct cu doamna doctor, timp în care Veronica a efectuat toate analizele necesare, biopsie, colposcopie și altele. A doua oară s-a programat, dar a trebuit să aștepte ore bune în rând pentru că mulți pacienți vin la specialist fără programare, spune ea. Femeia nu este asigurată, motiv pentru care a trebuit să plătească toate investigațiile.

Doamnă aveți cancer, ce nu este clar? 

 

 „A doua oară am intrat, dar nu la ora mea de programare și mi-a zis că este vorba despre o intervenție. Mi-a spun în termeni medicali ce am, dar eu nu am înțeles, am mai întrebat-o o dată și cu un tupeu extraordinar mi-a spus: Doamnă aveți cancer, ce nu este clar? Eu am început să plâng și atunci ea a zis că nu este cancer, dar este o stare precanceroasă. Eu mai am în familie rude care au murit de cancer, de aceea am reacționat așa. Mi-a spus să vin după menstruație, că trebuie să fac o intervenție chirurgicală. Mi-a spus că atunci o să-mi dea detalii și aici s-a terminat discuția”.

Pacienta spune că și-a făcut o altă programare pentru a afla mai multe detalii despre intervenție. Nu a reușit să intre din cauza pacienților care vin neprogramați. A încercat să ceară un extras de la asistenta medicală pentru a merge la un alt medic să-i explice despre ce intervenție este vorba.

citeste mai departe pe sanatateinfo.md

Discuții :

Comentarii
Încarcă

Lasă un comentariu :