Ecaterina încă este în stare de șoc. A aflat mult prea târziu că micuța pe care o purta sub inima ei avea grave malformații, incompatibile cu viața. Nu a crezut din prima, așa că a căutat confirmări la alți medici. Când s-a adeverit Ecaterina s-a simțit atât de rău, încât a fost nevoită să cheme Salvarea. A ajuns la Institutul Mamei și Copilului. Ce s-a întâmplat mai departe știți deja. Acum, în tot haosul creat, tânăra se simte vinovată pentru moartea micuței ei. Nu oricare ar rezista unei imagini atât de dure – a născut în baie, ca „un câine” spune ea, iar cel mai dureros a fost să-și vadă fătul născut, atât de mic și atât de neajutorat, fără suflare sub privirile ei. „Copilul meu se sufoca, iar eu nu puteam nimic să fac, vroiam să mor și eu”...

Începem cu această mărturisire extrem de dureroasă nu pentru a trezi mila cititorilor, dar pentru a vă face să înțelegeți că, primul rând, eroina acestei istorii este în stare de șoc. Pentru ea este mai dureros că și-a pierdut copilul, că a fost nevoită să ia această decizie radicală de a-i opri viața propriului prunc, din cauze medicale, neștiute până la acel moment. Fiind încă atât de tulburată, ea a găsit putere să scrie istoria sa, pentru început pe Facebook, sub anonimat:

Scriu această postare nu pentru ca să fiu miluită, ci să știe lumea ce se întâmplă la Centrul Mamei și Copilului(n.r. – Institutul Mamei și Copilului). În urmă cu 2 săptămâni am fost nevoită să nasc, de fapt să chemăm nașterea (termen 21 săptămâni). Inițial am ajuns cu dureri de burtă la Urgență, doamna de gardă m-a alungat acasă, cică totul e bine. Noaptea iar m-a luat ambulanța. Am fost internată. De sâmbătă până luni nici nu se apropiau de mine, au văzut în istorie ca îngerașul meu e foarte bolnav și au așteptat până luni. Luni, doamna Fuior mi-a confirmat patologiile și deja s-a început procesul. Am trecut prin iad și scriu cu lacrimi în ochi. M-au trimis sa îmi cumpăr pastile care îmi cheamă nașterea. Prima pastilă am băut-o și am așteptat o zi. Menționez că nu mâncasem 2 zile.
A doua zi m-au trezit la 6 dimineața și mi-au zis să pun sub limbă o pastilă, în 5 minute s-au început durerile, peste jumătate de ora încă una, am luat în total 4 pastile. Aveam dureri groaznice. Nimeni nici nu întra în camera. Eram doar cu o fată, care trebuia să se ducă acasă, dar a rămas cu mine, văzând atitudinea lor. Peste 2 ore mi-au pus încă 2 pastile sub limba. Vomitam verde, fata care era cu mine a fugit sa îi cheme, iar din coridor am auzit: șap și dacă vomită, nu poate ieși până la baie? Mi-au pus o injecție, a început un șoc, mă zbăteam mai ceva ca peștele, nu tremuram, dar mă zbăteam. Fata a chemat medicul, iar el zice ca tot normal, dar eu nici nu mă puteam ține. Mi-au dat încă 2 pastile. Nu aveam nimic puteri, plângeam de durere și mergeam în genunchi... Mi-au mai pus câteva injecții... Deja nu aveam puteri nici să țip, nici să mă mișc.

Așa m-am chinuit 23 ore. Sora medicală a intrat o dată și mi-a adus sudna (n.r – vas medical unde se colectează urina și masele fecale de la pacienții imobilizați), spunându-mi : hai poate rabzi până la ora 8.00 ca să vină medicii, să nu naști la mine. Mă rugam la Dumnezeu sa nu nasc, chiar mă temeam să ajung pe mâna ei. A mai intrat la 3 noaptea la mine și a început a striga: și ragi? Sperii alte fete! 

Doamne.... Doamne.... Mă rugam sa îmi rupă apele, leșinam de durere, voiam să îmi bag mâinile să le rup singură, săream cu toată durerea în sus, mergeam, mă târâiam pe sub pat, voiam să mă arunc peste geam....

Când simțeam că mi se duc ochii peste cap am chemat sora medicală, am rugat-o să cheme doctorul că nu mai pot. Și într-adevăr nu puteam nici să deschid ochii, iar ea îmi spune : iaca încă banii nu i-am mai cheltuit pentru tine pe telefon, eu o să decid când vine doctorul și când nu...Doamne... Dimineața pe la 4.00 eram plină de sânge, sora medicala tot nu voia să cheme doctorul. A spus că tot normal, așteptăm apele. Mi-am luat sudna și m-am dus la baie. Am născut singură. Singură...O strigam, iar ea nu venea, deși era aproape. Am născut din picioare, cu un picior pe masa din baie și cu un picior ridicat. Ca un câine am născut. Când ea a venit eu eram cu fetița în brațe.... A venit și striga la mine iar, ca i-am murdărit baia de sânge și că să nu mă uit la fața micuței. Eu deja o analizam și tremuram. Doamne..... Doamne..... Mi-au tăiat cordonul și m-au trimis dintr-un capăt de coridor în alt capăt, cu cleștele în mână ... Mă țineam de pereți... M-am urcat pe capră, deja cu ajutorul fetei care era cu mine, ea a auzit strigatele mele, iar sora medicala aștepta medicul cu ușa închisă Au adus fata lângă mine și vorbeau că nu-i nici fată, nici băiat. Doamne.... Credeam că nu se termină durerea aia... Mi-au pus anestezie și când m-am trezit nu era nimeni. A întrat medicul și îmi zice: ce ai crezut?! Te-ai odihnit o zi și acum te-ai chinuit, lasă că nu mori. Dar eu voiam să mor, să mă îngroape la picioarele ei...

După ce istoria ei a creat un val de reacții de neoprit, tânăra a decis să iasă din anonimat. O cheamă Ecaterina Iaros. Totul s-ar fi petrecut la jumătatea lunii decembrie, nu este clar exact când. Ecaterina este încă speriată și distrusă de faptul că i s-a spus mult prea târziu despre anomaliile care ar fi suferit pruncul ei nenăscut.

„Din păcate medicii nu au depistat la timp anomaliile ei, am aflat de ele întâmplător. M-am sculat dimineața și tremuram, mă durea inima. Am fugit să fac ultrasonografie, aveam 18 săptămâni atunci. Au găsit o anomalie, apoi am fugit pe la alți medici mai buni, mi-au confirmat și ei, iar cu o zi înainte de a mă interna, am mai fost la un medic bun. Nu avea șanse să trăiască. Avea hidrocefalee, defecte la inimă, oase, față...”, mărturisește Ecaterina. Din spusele ei, nu doar aspectele de etică au fost încălcate, dar și dreptul la tratament adecvat, dar și la informare.

„Au spus să tac, că nu e adevărat”

„Mi-au dat o pastilă, dar nu mi-au spus ce e. Apoi m-au trimis să cumpăr Medabon (n.r. - indicat pentru întreruperea medicală a dezvoltării sarcinii intrauterine de până la 63 de zile de amenoree, înregistrat în Nomenclator în 2014). Am citit în instrucție că se administrează până la 62 de zile de sarcină, dar ei au spus să tac, că nu e adevărat”. Ecaterina nici nu știe cum îl cheamă pe doctorul implicat în cazul ei. Numele au refuzat să i-l comunice până acum.

Imaginile văzute atunci încă o dor prea mult, de aceea Ecaterina spune că nu a găsit puterea să meargă să scrie o plângere la spital. O va face totuși. Cel mai mult o doare că a trebuit să oprească sarcina din evoluție, o traumă peste care încă învață să treacă. De cealaltă parte, IMC a venit cu o reacție, precum că se iau toate măsurile pentru a verifica dacă toate detaliile descrise sunt adevărate, totuși...o plângere pe un asemenea caz încă nu a parvenit.

„Ținem să menționăm că până în prezent - în adresa IMSP Institutul Mamei și Copilului nu a parvenit nicio plângere care să facă referire la acest caz și nu a fost înregistrată nicio petiție oficială. În același timp, date fiind detaliile relatate în material, în cadrul IMSP Institutul Mamei și Copilului a fost instituită imediat, în regim de urgență, în dimineața acestei zile, o Comisie, care urmează să stabilească exact toate circumstanțele cazului. Odată cu stabilirea acestora, toate persoanele care se pot face vinovate, care au admis încălcări ale eticii și deontologiei medicale, precum și a regulamentului de activitate a subdiviziunii, vor fi sancționate și se vor lua toate măsurile corespunzătoare în privința acestora”, se menționează în reacția instituției.

„Indiferența, brutalitatea și sarcasmul nu ar trebui să fie caracteristicile unui lucrător medical”

Rodica Gramma,  master în legislație și management în sănătate, master în bioetică, doctor în filozofie, profesor al Școlii de Management în Sănătate Publică

„Este o istorie tristă și îngrozitoare. Una dintre multe care tot auzim în ultimul timp, când o parte dintre colegii noștri de breaslă, ascunzându-se după faptul că este criză de specialiști, că sunt salarii mici și condiții scăzute de muncă, își permit să facă din profesia noastră bătaie de joc. Nu putem spune cu certitudine ce a fost acolo și, probabil, când vom începe a citi fișa medicală, vom vedea că lucrurile au decurs nu așa de rău… că a fost respectat protocolul, că a fost monitorizată temperatura și tensiunea, că a văzut-o medicul la timp etc.   Nicăieri nu este și nu trebuie, cu regret, să înregistrăm nivelul de empatie și compasiune care ar trebui să îl manifeste lucrătorul medical față de un om suferind. Empatia înseamnă să simți suferința altcuiva, să te pui în locul lui, să nu te simți mai superior numai din faptul că ai făcut o școală medicală și ai îmbrăcat un halat alb.

Și poate medicii au făcut tot corect din punct de vedere clinic, însă dacă citim strigătul de durere din acest mesaj observăm că multe s-au omis -  comunicarea cu femeia speriată, compasiune pentru suferința ei psihică și fizică, abandonarea în situația în care ar fi trebuit să fie susținută. Indiferența, brutalitatea și sarcasmul nu ar trebui să fie caracteristicile unui lucrător medical. Misiunea unui medic este de a sta alături de omul suferind și alături de femeia în sarcină, dar nicidecum prin umilință. Durerile nașterii  nu înseamnă suferință! Și medicii asta știu prea bine și medicina de astăzi are deja alte abordări…

Satisfacția pacientului este indicatorul principal al activității noastre și lucrătorii medicali care au fost de gardă în seara când aceasta femeie a născut, ar trebui să își revadă radical atitudinea lor profesională. Deja nu știu ce este mai bine - mai puțini medici, dar buni, sau să ne mulțumim cu ceea ce este, dar este grav”. 

Așteptăm concluziile comisiei formată de IMC. Amintim că recent un alt caz a șocat opinia publică. O mămică a aflat că fătul s-a oprit din evoluție la spitalul din Rezina, dar a fot trimisă la Institutul Mamei și Copilului cu microbusul de rută, pe motiv că întreruperea sarcinii nu constituie o urgență medicală. Atunci Ministerul Sănătății promitea că protocolul va fi revăzut pentru înlăturarea tuturor lacunelor.

Autor: Irina Papuc