Ce analize trebuie să facă o femeie la 20, 30, 40 şi 50 de ani ca să îşi menţină sănătatea

Fiică, mamă, soră, bunică, nepoată, prietenă, colegă. Fiecare dintre noi are o rudă sau o cunoştinţă care a primit diagnosticul “cancer”. Se întâmplă, în timp, din cauza fumatului, a expunerii necugetate la soare, a unei alimentaţii departe de recomandările nutriţioniştilor. Contactul cu chimicalele şi radiaţiile în cazul unor meserii, dar şi abuzul de alcool ne aduc mai aproape de verdictul dur, de care putem scăpa dacă reţinem un singur cuvânt “prevenţie”.

“Le spun tuturor pacientelor care îmi trec pragul că nu putem spune cu precizie de ce apar cancerele. Ceea ce ştim sigur, până în prezent, este că moştenirea genetică, fumatul,dieta dezechilibrată, cu multă carne şi fără vegetale proaspete, lipsa activităţilor sportive şi expunerea îndelungată la soare, fără creme de protecţie, toate cresc riscul de cancer chiar la vârstă tânără. Iar pentru a preveni boala nu ne rămâne decât să adoptăm un stil de viaţă echilibrat şi să mergem regulat la medic”, spune doamna doctor Izabela Condei, medic primar imagistică medicală.

Cancerul de sân, cel pulmonar, afecţiunile maligne ale colului, dar şi cele colorectale sunt cele mai frecvente în rândul femeilor din România. Însă şi vârsta este corelată cu apariţia anumitor tipuri de cancer, de aceea specialiştii au elaborat programe de prevenţie care ţine cont de acest aspect.

“Depistate în stadiu incipient, multe dintre tipurile de cancer sunt tratabile în 90 la sută dintre cazuri. Tocmai de aceea, toate femeile trebuie să ştie că prevenţia primară, adică reducerea factorilor de risc menţionaţi, trebuie însoţită de cea secundară, adică efectuarea regulată a unor teste şi analize care pot detecta precoce afecţiunile maligne. Acest program complex începe de la 20 de ani şi trebuie să continue toată viaţa, dacă ne dorim sănătate şi longevitate”, adaugă medicul Izabela Condei.

 

Între 20 şi 30 de ani, cele mai frecvente tipuri de cancere sunt tumorile germinale, leucemiile şi melanomul. Astfel, pachetul de analize destinat prevenţiei include o consultaţie de medicină internă, una ginecologică, ecografiile abdominală, de tiroidă, de sân, testul Papanicolau şi teste de sânge.

“Dacă apare vreo suspiciune de boală malignă, putem completa investigaţiile cu un consult oncologic, dermatologic sau hematologic, o radiografie toracică, o mamografie, o tomografie sau un examen IRM”, afirmă expert.

După vârsta de 30 de ani, la femei sunt mai frecvente cancerele de sân, de col şi de piele. Pe lângă investigaţiile din pachetul 20-30 de ani, specialiştii pot recomanda în cazul unei suspiciuni efectuarea markerilor tumorali, a celor hepatici, dar şi un EKG.

“Cu cât înaintăm în vârstă, numărul analizelor care pot pune în evidenţă o eventuală afecţiune malignă creşte. Astfel, între 41 şi 50 de ani, mamografia, consultul gastroenterologic, cel cardiologic şi EKG-ul devin obligatorii şi completează tabloul investigaţiilor de până la această vârstă. În plus, orice suspiciune de boală poate orienta medicul şi pacienta către o ecocardiografie, un test de efort, o endoscopie, o colonoscopie virtuală şi o testare pentru tipul de tulpină de HPV”, recomandă dr. Izabela Condei, medic primar imagistică medicală.

După vârsta de 50 de ani, medicii diagnostichează frecvent la femei cancere de sân, de colon şi de col. Iar pachetul de testări complete care vizează detectarea precoce a acestor afecţiuni cuprinde o consultaţie de medicină internă, una ginecologică, o alta cardiologică, o consultaţie ganstroenterologică, ecografiile abdominală, ginecologică, de tiroidă, de sân, testul Papanicolau, mamografia, colonoscopia virtuală şi un EKG. În caz de suspiciune, acestora li se pot adăuga alte investigaţii. Specialiştii recomandă ca acestea să se facă în centre oncologice cu experienţă, unde medicii pot vedea orice modificare malignă în stadiu incipient.

sursa: https://www.csid.ro/

Discuții :

Comentarii
Încarcă

Lasă un comentariu :