Un medicament aflat în fază de experiment a ajutat medicii, în sfîrşit, să trateze jumătate din cazurile de cancer care de obicei deveneau imune la pastile. Cercetătorii de la Universitatea din California, din San Francisco, au folosit un medicament în curs de dezvoltare, făcut de Revolution Medicines, care ajută la încetinirea creşterii celulelor de plîmani, piele, coloană şi pancreas, conform Dailymail.co.uk.
Tipurile de cancer pe care medicii speră sa le trateze sunt destul de „încăpăţînate” datorită mutaţiilor ce fac celulele să crească necontrolat. De vreme ce experimentele pe animale au întrerupt cu succes acest proces, cercetătorii plănuiesc să expedieze medicamentul către clinici să îl încerce, ca doctorii să poată trata celulele canceroase.
Orice ţesut corporal poate deveni canceros din cauza procesului de clonare a celulelor care poate deveni corupt de mutaţiile genetice. Ţesuturile noastre sunt în continuă regenerare prin procesul de creare de noi celule, care se realizează prin diviziunea celulară. Aceste diviziuni sunt declanşate de comunicările transmise ca într-un joc de genul „telefonul fără fir” sau pe o cale semnalată.
Întrucît instrucţiunile pentru diviziunea celulară sunt transmise liniar, există probabilitatea să fie întrerupte ceea ce poate cauza mutaţii genetice care să provoace diviziunea necontrolată.
Una dintre căile liniare implicate este MAPK/ERK. Mesajele care „pornesc” sau „închid” diviziunea celulelor călătoresc pe această cale. Dar una dintre proteinele care funcţionează ca un întrerupător se poate bloca într-o poziţie, se poate divide şi se transformă în cancer.
Cea mai bună metodă de înlăturare a acestor tumori este operaţia, însă acestea se pot extinde prea mult ca să mai poată fi extrase. În acest caz, medicii folosesc chimioterapia sau radiaţiile pentru a ataca rapid diviziunea celulară, dar uneori este prea tîrziu.
Medicamentele care „rescriu” instrucţiunile căii MAPK/ERK pentru a aduce proteina în poziţie normală pot fi o adevărată provocare pentru bolnavii de cancer. În experimentele din laborator privind celulele plămînilor, pielii, pancreasului şi coloanei, medicii nu au prea avut succes. Proteina părea a fi prea complicată pentru a fi modificată sau îşi putea găsi un alt loc atunci cînd medicii interveneau pe calea MAPK/ERK.
Însă, de această dată, cumva a funcţionat. Prin alegerea unui alt punct de pe linia comunicării, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California, San Francisco, au reuşit să oprească semnalele externe ce făceau celula să crească, blocînd molecula numită SHP2.
„Reuşita de blocare a SHP2 se poate extinde şi probabil va reuşi să vindece mai multe tipuri de cancer, în afara celor pe care le studiem acum”, a declarat liderul studiului, Dr. Trever Bivona. Tratamentul său a reuşit să încetinească creşterea celulelor canceroase Petri, iar în unele cazuri chiar le-a neutralizat.
În cazul celulelor canceroase din plămîni, dezvoltate în şoareci, noul medicament a încetinit şi creşterea tumorilor, ceea ce va ajuta cercetătorii să dea spre administrare pentru pacienţi mai repede medicamentul.