Pietrele la fiere sau calculii biliari, afecțiune de care suferă aproximativ 20% din populația țărilor dezvoltate. Metoda chirurgicală de îndepărtarea a calculilor este eficace, dar ce variante naturale de ameliorare avem?
O vezică biliară curată și desfundată va alunga și durerile atroce cauzate de calculii biliari.
În substanţele apoase care formează bila sunt dizolvate substanţe organice şi alţi compuşi, care fie participă la digestia grăsimilor, fie se elimină. Când însă în bilă ajung cantităţi mari de astfel de substanţe, ele nu mai pot fi dizolvate şi, prin urmare, se depun, formând calculi. Aceste pietre au în componenţă, în principal, colesterol, dar şi bilirubină, săruri de calciu şi mucus. Calculii variază ca mărime şi număr. Unele persoane dezvoltă doar un singur calcul, în vreme ce altele au mai mulţi
Litiaza biliară este întâlnită mai des la femei, la sedentari, la cei cu surplus de greutate sau cu diabet ori boli hepatice.
Litiaza simptomatică se manifestă prin durere puternică sub coaste, în partea dreaptă, care iradiază spre spate şi spre umărul drept. Colica biliară atinge punctul culminant ca intensitate în 20-60 de minute, după care regresează. Mai pot să apară greţuri sau vărsături amare şi ameţeli. Trebuie mers de urgenţă la medic dacă durerea abdominală este atât de intensă încât bolnavul nu îşi poate găsi o poziţie confortabilă, dacă apar icterul şi febra cu frisoane.
Alimentele care ajută la curățarea vezicii biliare sunt: oțetul de mere, zeama de lămâie, ceaiul de păpădie, de anghinare, silimarina.
În multe cazuri, pietrele la fiere nu dau simptome și pot fi depistate doar în urma unei ecografii. Dar dacă acestea se mișcă, se măresc sau blochează vezica, apar simptomele dureroase.
Revista Bailliere’s Clinical Gastroenterology enumeră simptomele calculilor biliari: Dureri abdominale severe, înțepături în partea dreaptă, durere constantă surdă.
Dureri în piept, indigestie, schimbare de culoare a urinei și a scaunului.
Jurnalul The Lancet a publicat scrisoarea unui medic care prezintă sucul de mere ca un real ajutor în lupta împotriva pietrelor la fiere.
Sucul de mere și oțetul de mere conțin pectină, se pare o componentă benefică împotriva calculilor biliari.
Jurnalul Alternative Medicine Review a prezentat zeama de lămâie ca un ingredient ce poate dizolva pietrele la bilă.
Mulți specialiști vorbesc despre importanța curățării temeinice a vezicii biliare. Și cum cea mai bună variantă este o băutură formată din suc de citrice, amestecat cu 2 linguri de ulei de măsline și sare Epsom, cocteil menit să degreseze întreaga vezică și să stimuleze eliminarea pietrelor în scaun.
*Acesta este un articol informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Consultați medicul înaintea oricărui tratament naturist.
sursa: https://www.doctorulzilei.ro