Definiție. Disritmia cardiacă constituie deverse tulbutări de frecvență, ritm și succesiune a contracțiilor cardiace și reprezintă o manifestare clinico- electrocadiografică a perturbărilor tranzitorii sau pewrsistente ale principalelor proprietăți ale fibrelor miocardice – automatismul, excitabilitatea, conductibilitatea, contractibilitatea, toncitatea. Aritmiile cardiace reprezintă abaterile de la normal ale ritmului inimii, avînd drept substrat tulbutările automatismului și conducerii cardiace.

Cauzele apariției aritmiilor: alcoolul, fumatul,cardiiopatia ischemică, leziuni valvulare, hipertiroidie, insuficiența respiratorie, dezechilibre hidroelectrolitice, intoxicație cu digital.

Clasificarea clinică a tulburărilor de ritm cardiac:

1. Extrasistolia: supraventriculară, ventriculară;
2. Ritm ectopic accelerat: atrial, atrio-ventricular joncțional, idoventricular;
3. Tahiaritmii: supraventriculare (sinusală, atrială, fibrilație atrială);

                          Atroventriculare  (flutter atrial, tahicardie atrio-ventricular joncțională);

                        Ventriculare (ventriculară, flutter și vibrație ventriculară);

4. Dinsfuncția nodului sinusual (tahicardie sinusuală, bloc sinoatrial de gradul II);
5. Tulburări de conducere  ( bloc atrioventricular, bloc intraventricular, preexcitație ventriculară).

Explorări paraclinice:

• Elecrocardiograma de efort;
• Monitorizarea electrocardiogafică;
• Monitorizarea ambulatorie Holter.

Tratament: În dependență de tipul tulburărilor de ritm sunt indicate preparate cu acțiune antiaritmică; profilaxia și prevenirea aritmiilor.